Am citit aici acest articol, cu sufletul la gura. Si mi-a demonstrat ca inca mai exista Oameni. Aveti rabdare si cititi tot...poate ca undeva, acolo, cineva are nevoie sa citeasca asta. Va invit de asemenea sa copiati acest articol si sa-l imprastiati mai departe pe net. Poate vor citi si cei care stau cu fundurile comod in scaunele lor de conducere. Si poate ca se va schimba ceva, ca doar speranta moare ultima.
Cum am devenit membru in reteaua citostaticelor. Vrei sa intri si tu?
Luni, 5 noiembrie 2012, 0:09
Am sa va spun o poveste care pare prea buna ca sa fie si adevarata. O poveste care m-a facut din nou sa sper si sa cred. Dar desi incredibila, povestea este adevarata. Am intrat si eu in ea. Ar trebui sa intram cat mai multi. Caci uratenia zilnica a “Romaniei lor” ne-a tocit si ne-a facut sa uitam ca exista si o Romanie a noastra, formata din oameni care au in piept nu un buzunar, ci o inima.
De la fereastra biroului vienez in care lucreaza Alin Alexandru se vede interiorul luminat a giorno al unuia dintre cele mai populare magazine de haine din lume. Oamenii misuna printre rafturi, pipaie puloverele moi de casmir (240 Euro), se fandosesc in rochii bogate (188 Euro).
“Ca sa n-ai probleme cand treci prin vama, sa te imbraci bine, sobru” ma invata Alin, in timp ce eu privesc cand stralucirea magazinului de peste drum, cand ambalajul argintiu a unei pungi pe care scrie in germana Pentru a te insanatosi si a ramane sanatos.
“Si la control sa pui medicamentele ostentativ pe banda”, spune Alin. Prin punga lucioasa simt forma dreptunghiulara a unei cutii: Bleomicin, zece fiole (569 Euro).
