De mult, de foarte mult timp n-am mai scris nimic. Poate si pentru ca de ceva timp gandesc altfel, visez altfel si nu mai traiesc doar pentru mine. Totul s-a schimbat...
Noi doi nu mai suntem doar noi. Invatam sa gandim pentru 3 si incercam sa ne planificam dorintele altfel.
Nu prea am cum sa spun in cuvinte (stiu ca pare cliseu) ce simte o femeie cand isi da seama ca o sa aiba un copil, ca viata parintilor acelui nou personaj se va schimba total, nu prea stiu cum sa explic ce simti cand bebeul tau misca pentru prima data si apoi cand te loveste cu adevarat...sau cand tati pune ureche la burtica si burtica il loveste...sau cand ne jucam cu copilasul dand bobarnace burticii care raspunde...Si cand afara sunt nori sau ploua, bebe se strange intr-o parte a burticii si doarme pana iese soarele...ca apoi sa se zbata zglobiu ca sa stie mami ca asa ii place, ca iubeste soarele, miscarea si caldura.
Si cand incepe copilul tau sa creasca in pantecul tau si esti din ce in ce mai constienta de noua viata pe care o porti, incepi sa te gandesti inevitabil la parintii tai si la mama in special....Si trebuie sa recunosc ca imi dau lacrimile si acum constientizez cel mai bine cate sacrificii au facut acesti oameni pentru noi, copiii lor, adica sora mea si cu mine...cat au muncit pentru o casa, pentru ca noi sa avem tot ce ne trebuie, cum au trait doar pentru noi si nu au fost in niciun concediu ...si cate si cate...si as vrea sa pot sa-i rasplatesc insutit pentru tot si sper sa am cum, sa am timp si resurse. Si mai sper sa am un copil care sa stie la un moment dat sa-si aprecieze parintii si sa nu aiba vreodata impresia ca totul i se cuvine...
Parintii mei sunt singurii oameni sfinti pe care eu ii recunosc...si asa vor ramane pentru mine
