miercuri, 28 martie 2012

Mie nu mi se poate intampla

                                  Doar altora li se poate intampla, nu si mie. De cate ori nu ati avut senzatia asta? De cate ori nu ati auzit povesti despre nenorociri  in care au murit oameni, despre vieti distruse? Si de fiecare data ati spus "saracul de el/ea", "pacat de tineretea lui/ei" sau "Doamne fereste".
                                 Am permis de conducere de 10 ani. Nu conduc in fiecare zi, dar pot sa spun ca niciodata, nici macar cand aveam burta cat casa de la sarcini, nu am renuntat la centura de siguranta. Si nu o port pentru ca mi-e frica de nenea politistul sau de amenda... o port pentru ca sunt constienta si responsabila. Si nu doar eu, si Stefan la fel, si de cand suntem parinti, si copiii nostri stau in centura. Ei bine, aici vroiam sa ajung.
                                 In desele noastre plimbari cu masina, am dat de tot felul de soferi...grabiti, aiuriti, indrazneti, adormiti (vedeti ca sunt draguta si ma cenzurez) vitezomani, ingamfati si inconstienti. Si nu vorbim de inconstienta data neaparat de increderea in masina jmechera cu care s-au cadorisit. Asta e alt subiect.

                                Sa vorbim despre parintii "grijulii", acele personaje care isi pun centura de siguranta pe scaunele din fata, ca doar acolo se aplica legea, si care isi lasa copilasii in spate, fara centura...exista la un moment dat si o reclama foarte explicita si zic eu de mare impact despre asta. Reclama s-a uitat, sau s-a ignorat, sau e doar o campanie, mie nu mi se poate intampla. Imi imaginez ca asta gandesc parintii iresponsabili.
                                Pai cum poti tu, care te bati cu siguranta cu pumnii in piept - ca puiul tau e cel mai ingrijit, cel mai educat, il duci la cei mai buni doctori,  il imbraci numai de la firme cu renume, mananca doar bio pentru ca tii la sanatatea lui si vrei sa-i prelungesti viata - cum poti sa nu ii pui o amarata de centura salvatoare de vieti, sa nu il educi de cand e mic sa fie responsabil, cum poti sa stai la volan, tu cu centura si el intre scaunele din fata? cum te suporti? cum dormi noaptea cand tu iti bati joc de copilul tau? Si hai sa-ti mai zic ceva...tu esti cel care crede in expresia "eu te-am facut, eu te omor". Tu esti cel care crede ca daca ai dat viata unui copil, ai tot dreptul sa i-o si ei intr-o secunda.
                               Sunt convinsa ca daca ar citi asta 100 de oameni care sunt ca cei mentionati mai sus, vreo 98 ar zice ca sunt o proasta care ar trebui sa-si vada de treaba ei, ca lor nu li se poate intampla, si poate 2 se vor gandi data viitoare cand vor urca cu copiii in masina. Vor zice, eu conduc bine, sunt un profesionist, am o masina buna - si vor trai cu impresia ca asta e de ajuns pentru siguranta copiilor lor.
Chiar daca tu conduci prudent, chiar daca n-ai fost cauza vreunui accident vreodata, poate sa intre alt sofer in tine, si atunci ti s-a dus toata teoria. Ai incredere in reflexele tale, in abilitatile tale, dar in ale celorlalti soferi cata incredere ai?
                               Copilul tau merita sa traiasca, sa creasca, sa se dezvolte, sunt sigura ca vrei sa-i fii alaturi, sa-l iubesti si sa-l ingrijesti. Nu brava prosteste, daca ii pui centura copilului tau nu dai dovada de lasitate, nu iti mai face griji ca vor rade prietenii de tine, nu-ti fie jena sa fii responsabil. Nu-i ucide destinul puiului tau.
                              Nu sunt lupul moralist, sunt o mama care a vazut alte mame linistite cu copiii in brate pe scaunul din fata, mame care aveau si un zambet satisfacut....am vazut tati cu copiiii la volan, in trafic, care se uitau superior si cu mandrie la restul soferilor, la noi, astia fraieri care nu pornesc masina pana nu ne-am asigurat copiii, am vazut oameni educati, cu teancul de diplome in mana care mi-au spus "mie nu mi se poate intampla niciodata".
                              Nu zic ca nu poti s-o patesti si cu centura pusa. Sunt o persoana realista, poate prea realista. Stiu ca odata ce am plecat cu masina de acasa, exista un risc, si ni-l asumam. Dar stiu de asemenea ca am facut tot ce se putea face pentru siguranta copiilor mei si a noastra.
                             Satisticile arata ca nepurtarea centurii de siguranta este a doua cauza a  mortalitatii in accidentele rutiere. Fii responsabil, copilul tau merita asta. Si tie ti se poate intampla, nu esti nemuritor. 








Un comentariu:

  1. Eu nu o înţeleg p-aia cu statul copilului în faţă, la volan.
    Chiar ajungem ca părinţi să facem orice pofta a copilului, în detrimentul siguranţei?
    Probabil e mai uşor aşa. Trăiesc cu impresia că e o situaţie win-win, copilul e fericit şi tace, iar ei sunt liniştiţi că copilaşul nu urlă.
    Mdah...
    Asta ca să nu pomenesc de pozele cu copilaşi mici cu ţigarea în gură şi sticla de alcool lângă. După care o arată tuturor ca fiind un moment de glorie al familiei

    RăspundețiȘtergere