Dumineca Orbului

M-am hotarat. Incep ceva nou...am sa va plimb cu mine in alta lume, o lume si o viata care nu sunt ale noastre, dar pe care le putem trai. Am sa va povestesc pe scurt cate ceva despre cartile pe care le-am citit  si o sa va dau si cateva citate din ele, ca sa va conving. De ce sa va conving? Sa va conving sa cititi, sa le simtiti...sa va conving sa va indragostiti, sa suferiti, sa plangeti chiar, sa va ingroziti, sa va indignati, sa radeti, sa visati, sa traiti cartile, sa va atasati de personajele voastre favorite, sa stati cu sufletul la gura pana la finalul povestii. Asa cum am stat eu asta noapte pana la 3:30.
Si vreau sa va mai spun ceva: un roman bun, o poveste deosebita care te face sa traiesti niste sentimente anume, nu are neaparat un happy-end. Un roman bun este acela pe care il tii minte peste ani si pe care iti doresti sa-l recitesti si sa-l retraiesti in profunzime.


Dumineca Orbului este un roman scris de Cezar Petrescu in 1934. Este povestea a doi tineri care se intalnesc in gara si se indragostesc. Fiecare intra in aceasta noua iubire cu un trecut, ea cu o iubire dezamagitoare, el cu patima pentru jocurile de noroc si destrabalare. Total schimbati in aparenta, visand la un viitor impreuna, isi dau intalnire pe mai tarziu...intr-o zi de 13 mai, duminica.
Sunt putine romanele care mi-au lasat un sentiment ciudat in suflet dar si o dorinta arzatoare de a incepe cat mai curand o alta poveste, o alta viata. Nu va dau mai multe detalii, pentru ca sper sa descoperiti si singuri tot ce aceasta poveste va poate oferi. Si va sfatuiesc sa nu cautati recenzii despre acest roman, pentru ca descrierile prea in detaliu pot strica frumusetea naratiunii, acel farmec aparte al povestirii noi dezvaluite doar pentru cititor.  Va dau insa un citat, unul singur:

 "Dar sa presupunem ca e vorba de o iubire, cum ti se pare dragostea la varsta dumitale: o fericire ori o nefericire exceptionala, absoluta, unica!...N-a durat, cu toate acestea, o viata intreaga...Barbatul a mintit, a plecat, e nestatornic sau e o bruta...De ce nu stiu oare femeile ca detin o singura razbunare pentru suferinta si umilinta din acel ceas, al inselaciunii? Una singura, dar teribila! Zambesc cu mila cand deschid ziarul si citesc ca o femeie si-a impuscat sotul ori iubitul fiindca fusese abandonata. Nenorocita! Pentru ce sa mearga inaintea Curtii cu Juri cand avea la indemana o razbunare mai crunta decat moartea si glontul?...Este destul sa dovedeasca barbatului care i-a fost infidel si a parasit-o ca nu-i reproseaza nimic, ca nu mai exista in inima ei nicio urma: a uitat tot, si-a refacut viata, e fericita...Aceasta un barbat nu poate s-o inteleaga si sa o suporte. Vrea sa stie cu cine l-ai uitat, cum l-ai uitat, cat de repede l-ai uitat...E randul lui sa fie umilit si sa sufere. Nu-si iarta ca ti-a mai lasat inca dreptul acesta la viata, ca nu te-a zdrobit cu desavarsire, ca sa-ti petreci restul zilelor cu ochii in pumni, plangandu-l, asteptandu-l..."