luni, 23 aprilie 2012

Modalitati de a petrece timpul cu copiii nostri

                          Se apropie vara...asa ca puii nostri au cum sa-si ocupe timpul mai mult decat in zilele de iarna. Si ce e mai frumos pentru copii decat petrecerea timpului in aer liber? Si de ce nu, putem sa ne destindem impreuna cu ei, fara sa fim nevoiti sa cheltuim o avere sau sa facem ceva extravagant. Exista multe posibilitati de a va distra cu copiii aproape gratis.
                         Iata la ce m-am gandit eu, mai mult pentru Ana care are acum 2 ani si 8 luni si este foarte curioasa si receptiva. Rares e micut inca, dar o sa ne asiste si poate chiar o sa se distreze si el putin. O parte dintre aceste idei le-am pus in practica inca de anul trecut, si au fost foarte eficiente:

Pozati fluturii, gandaceii, albinutele, sau orice vietate care va iese in cale. Va puteti uita apoi la poze, examinati-le si  raspundeti la intrebarile si mirarile copiilor vostri.

Mergeti cu copiii la toate locurile de joaca din cartier. In felul acesta poate gasiti si alte locuri interesante sau noi pe care copilul le poate prefera. De parculetul lui obisnuit, poate ca s-a plictisit.


Desenati cu creta colorata pe asfalt. Stiu ca tot parintii vor trebui sa deseneze, fi'mea vrea mereu sa-i desenez pisici, dar ii puteti pune si pe copilasi sa incerce ceva, orice. O sa se distreze la maxim, mai ales ca nu mai sunt limitati doar la o hartie.

 Montati-le un cort in gradina (pentru cine are). Copiii sunt innebuniti sa faca ceva nou si asta sigur ii va fascina, mai ales ca isi vor pune si jucariile in cort si chiar vor dori sa doarma acolo. Pentru noi, asta va fi o mare provocare...probabil ca Ana n-o sa mai vrea sa intre in casa nici noaptea.

Amenajati-le un loc cu nisip. Adaugati, normal, o galetusa, niste lopatele si va garantez ca nu veti mai avea grija copilului pentru multa vreme. Noi ne-am luat o scoica pentru nisip foarte practica si deja are un succes enorm, chiar si pentru Rares, care e fascinat de nisip.

Montati o mini-piscina in curte. E adevarat ca trebuie sa fie foarte cald afara si ca va trebui sa va supravegheati copiii. Dar o sa le placa la nebunie. Anul trecut, fi-mea nu vroia sa mai iasa din apa nici cand ii era frig.

Planuiti un picnic in aer liber. Chiar daca e vorba despre micul dejun, pranz sau cina, copiii se vor bucura sa iasa putin din obisnuinta si sa manance si in afara bucatariei.

Mergeti la Zoo. Acum e cald si plimbarea e mai placuta. Cu toate ca Stefan zice ca n-ar vrea sa vada copiii animale in custi, eu cred ca e distractiv si educativ sa le vada si altfel decat din poze, de la televizor sau din carti.

Organizati o sedinta foto in natura cu copiii vostri. Mergeti intr-un parc, la padure sau chiar in curte. Pozati-i pe copii cand se distreaza, cand se joaca. Vor avea niste amintiri placute cu siguranta.

Poate ca nu toate ideile vi se potrivesc. Cand stateam la bloc, nici noi n-am fi putut face o mare parte din aceste activitati. Important este sa ne gasim timp pentru copii si sa copilarim alaturi de ei. Pana la urma, nu degeaba se zice ca ne traim din nou copilaria odata cu copiii nostri, nu?

2 comentarii:

  1. Gând la gând cu bucurie :)
    Si noi ieri am fost foarte ocupati.
    Am scris pe blog
    Incantarea lui a fost maxima :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Am vazut azi ca v-ati facut drum spre locul de joaca...

    RăspundețiȘtergere