joi, 6 noiembrie 2008

RECICLEAZA


In viata niciodata nu esti prea mic pentru nimic...orice gest, nesemnificativ cateodata, poate fi important pentru ceilalti...
Recicleaza...poti sa o faci daca vrei, recicleaza hartie, sticla, plastic...in felul asta salvezi padurea si te salvezi si pe tine, in felul asta copiii tai vor sti ce inseamna o padure. Daca nu ai unde sa reciclezi hartia, macar refoloseste-o, poti scrie si pe partea cealalta, nu o arunca dupa ce ai mazgalit ceva in graba intr-un colt.
Schimba-ti becurile cu unele economice...vei avea lumina mai multa, vei economisi bani si vei salva energie
Dupa o sesiune de cumparaturi, nu arunca pungile de plastic, refoloseste-le, sigur o sa mai ai ce sa cari cu ele
Economiseste apa, cand te speli pe dinti chiar nu e nevoie ca robinetul sa fie deschis, la fel si cand te barbieresti sau cand faci dus, te poti sapuni si fara sa irosesti apa.
Stinge lumina, stiu ca e greu de tinut minte dar e totusi cel mai usor lucru de facut si salvezi si bani in felul asta. La fel, inchide usa de la frigider, gandeste-te ce ai de luat din el, deschide, ia ce-ti trebuie, inchide repede. Scoate calculatorul din priza...nu e de ajuns sa-l inchizi, el trebuie deconectat de la sursa de energie, altfel va consuma in continuare energie
Nu arunca bateriile, ele sunt confectionate din materiale periculoase si aruncate aiurea se pot scurge in pamant, degradand solul si chiar afectand apa potabila. Foloseste baterii reincarcabile si renunta la cele de unica folosinta.
Natura are nevoie de ajutorul nostru mai mult decat vrem noi sa credem, ne place cand vedem o padure curata, ne plac pajistile cu flori si inaltimile muntilor dar de multe ori ne impiedicam de urmele lasate de trecerea semenilor nostri pe acolo. Nu fi nepasator, chiar daca nu tu esti vinovat, nu trece nepasator pe langa gunoiul din drumul tau. Strange-l si arunca-l imediat ce gasesti un loc special pentru asta. Asa poti da un exemplu celor din jur, care poate se vor gandi de 2 ori inainte sa mai arunce ceva in natura.
Cand ai drumuri scurte de facut, lasa-ti masina acasa, mergi pe jos, cu rolele, bicicleta sau transportul in comun...te vei simti mult mai bine, iti garantez, nu vei polua deloc si vei face si miscare
Nu ocoli centrele de reciclare, fii atent unde sunt containerele de reciclat in cartierul tau, ca sa stii atunci cand vei avea nevoie, exact unde sa mergi
Vorbeste cu cei apropiati tie despre toate lucrurile astea, fa-i responsabili, educa-i, explica-le ca natura are nevoie de ajutor
Planteaza un copac. O vorba din batrani spune ca esti om abia dupa ce ai facut o casa, un copil si ai plantat un copac. Un copac absoarbe mai mult de 1 tona de dioxid de carbon pe toata durata vietii sale si sincer, e si cel mai usor de facut.

Un comentariu:

  1. Acum ca s-a topit zapada, e jale ce vezi pe marginea drumului. Te apuca plansul

    RăspundețiȘtergere