sâmbătă, 24 octombrie 2020

Copilul meu dislexic


Nu stiu cati dintre voi cunosc termenul, nu mai zic si de ceea ce inseamna. Eu nu auzisem mare lucru pana acum cativa ani, despre asta. Citisem despre niste personalitati, actori, regizori, care au dislexie.
Cred ca asta a fost prima intalnire cu termenul si cu ceea ce reprezinta de fapt. Citisem ca aceasta dislexie te impiedica sa citesti corect un text...si cam atat.
Dar cat de multe alte lucruri implica, nu stiam. 
Rares e un copil de 9 ani. Acum cativa ani mi-am dat seama ca ceea ce il incurca si nu il lasa sa se dezvolte in acelasi ritm cu ceilalti copii, este dislexia. Multi mi-au spus ca nu are nimic, ca e prea mic, ca o sa recupereze. Medicii mi-au spus ca e bine copilul si ca la 4 ani jumate nu trebuie sa am asteptari foarte mari, nicidecum sa stie cifrele pana la 9. Dar eu stiam deja ca ceva nu e bine. Se intampla ceva si eu nu aveam diagnostic.
Primul semn: balbismul (bâlbâiala)
Totul a inceput de la primele cuvinte. Se balbaia cand incerca sa vorbeasca. Asta l-a descurajat sa o mai faca si a regresat...nu voia sa mai vorbeasca. Nu am dat importanta prea mare, stiind ca balbismul lui era ereditar si ca la ceilalti membri din familie, a trecut de la sine. Nu stiam atunci ca balbaiala e un semn de dislexie. 
Cu toate ca primul cuvant l-a spus la 8 luni (tata), a urmat o pauza. Celelalte cuvinte au urmat dupa 1 an, cuvinte simple ca mama, apa, papa. Propozitii nu putea compune, de fraze nu s-a pus problema pana foarte tarziu...si toate astea, pentru ca atunci cand incerca sa vorbeasca, o facea cu eforturi. Chiar si acum, cand vrea sa povesteasca ceva si nu ii iese din prima, se descurajeaza si spune "hmmm...lasa". 
Deci un prim semn ar putea fi balbaiala, atunci cand vorbim despre dislexie si discalculie, căci vom discuta si despre aceasta in postarile viitoare. 
Incep de astazi un nou capitol aici pe blog dar si pe facebook .
Octombrie este luna constientizarii dislexiei si acum e cel mai potrivit moment!
Vreau sa gasesc mai multi parinti ca noi, vreau sa citesc povestile voastre, sa ne sfatuim, sa schimbam pareri, sa ne indrumam si sa ne consolam.
Copilul meu e dislexic...si eu sunt mama lui!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu