Pagini

marți, 28 iulie 2015

Ecografia Oculara



Ecografia oculară este o tehnică imagistică neinvaziva, neiradianta, care completeaza  examenul oftalmoscopic.
Metoda are o valoare diagnostică importantă in cazul in care nu se poate examina fundul de ochi datorită mediilor opace (cataracta sau hemoragii dense oculare vitreene). In aceste cazuri se poate identifica dacă exista boli asociate cataractei care contraindică realizarea operației: dezlipirea de retină sau tumori intraoculare.
In cazul  hemoragiei in vitros, ecografia ne poate identifica cauza acesteia. Este foarte utilă la pacienții la care diabetul a evoluat timp indelungat şi a determinat complicatii oculare (retinopatie diabetică proliferativă) .
Pentru pacient, investigația este uşor de suportat, nu este dureroasă si nu dureaza mult. Se adaugă un gel steril pe vârful sondei de ecografie şi se aplică pe pleoapa inchisă.

Ecografia oculara este utila in: dezlipirea de retina sau coroida, tumori intra si perioculare, corpi straini, retinopatia proliferativa, hemoragia vitreeana, traumatismele oculare, evaluarea tesuturilor perioculare, a fluxului sangvin in artere si evaluarea presiunii intracraniene prin masurarea nervului optic.


Stefan Marinescu
Medic Specialist Medicina Interna
Comp. Ecografie Generala si Vasculara
Clinica Hexi Med



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu