Vreau sa va captez putin atentia. Va scriu pe scurt, nu vreau sa va plictisesc.
Acum 3 ani, cand fetita mea avea aproape 1 an, eram in spital cu ea, la Marie Curie(Budimex). Am stat acolo o saptamana. Ne-am internat, ne-am tratat, ne-am externat si am plecat acasa fericiti. Si nu am stiut ca in urma noastra am lasat la un etaj mai sus, niste copii uitati de lume si poate chiar de viata.
La cateva saptamani de cand am ajuns acasa, printr-o intamplare nefericita s-a internat o prietena acolo cu copilul, dar la etajul 7. Aici incepe povestea.
La acest etaj sunt "cazati" copiii abandonati de parinti pentru ca s-au nascut bolnavi. Sunt copii care nu stiu sa mearga pentru ca nu pot sau pentru ca nu are cine sa-i indrume si sa-i tina de manuta. Nu coboara din patut, nu sunt scosi afara, pentru ca personalul e putin si nu e timp pentru asta.
Am aflat de ei de la prietena mea. Si asa am aflat ca au nevoie de multe lucruri.
Cei care ii ajuta atat cat pot sunt medicii rezidenti, asistentele si cateodata - mai rar - firmele de scutece care prin sponzorizare isi fac publicitate.
Eu vreau doar sa va atrag atentia ca fiecare dintre noi putem sa ajutam acesti copii. Cei care au copii cu siguranta ca au prin casa lucruri care nu le mai sunt de folos copiilor lor, adica jucarii si hainute, poate chiar si scutece. Nu e nevoie sa fie haine pretentioase, lucrurile marunte sunt cele mai folositoare, cum ar fi sosetele, body-uri, tricouri, pantalonasi, mai putin haine de exterior.
Nu e vorba doar de acest spital, ci de toate spitalele de copii din tara. Oricare dintre voi puteti pur si simplu sa mergeti cu pachetelul la spital, sa aflati unde sunt copiii abandonati si sa vorbiti cu asistenta sefa de acolo. Nu e atat de complicat, trebuie doar sa aveti curaj sa infruntati o realitate de care fugim cu totii sau de care nu stim.
Eu nu am stiut cat am fost internata acolo despre acesti copii nefericiti. Si va zic sigur ca as fi vrut sa stiu. Mi-as fi dorit ca cineva din spital sa ne spuna, noua celor care eram internate cu copiii si care aveam posibilitatea sa ajutam. Nu cred ca ar fi fost cineva de condamnat daca doar ni se spunea despre aceasta situatie. Puteam sa actionam mai repede si mai eficient.
Pe scurt, copiii din spitale au nevoie de orice lucru de copii de care nu mai au nevoie copiii vostri. Noi strangem periodic lucrusoare de la noi si de la prieteni si le ducem la spitalul de copii care ne este cel mai aproape de casa. Este atat de simplu.
De ce sa facem asta? Pentru ca puii nostri au avut mai mult noroc decat cei de acolo, pentru ca sufletul nostru are nevoie sa se hraneasca si cu astfel de fapte bune si poate cel mai puternic argument...pentru ca putem.
Si daca nu avem hainute sau jucarii, putem sa cumparam ceva si sa mergemm acolo?
RăspundețiȘtergereEu cred ca puteti sa mergeti dar....trebuie sa stati bine cu psihicul, pentru ca orice om normal va fi coplesit de imaginea acelor sectii cu copilasi bolnavi. Eu recunosc ca nu as putea pentru ca as plange intr-una.
ȘtergereAm fost intr-un orfelinat si cand am plecat de acolo nu am mai plecat om! Dar de fiecare data ma intaresc si merg in continuare! O sa incerc sa ajung cat mai repede si sper sa nu plang!
Ștergere