Entorsa la copiii mici

Da, am patit-o ieri. Am fost invitati la fini sa papam si sa socializam. Eu si copiii, pentru ca sotul a fost de garda. Deci am mers la fini, am mancat, a fost ok, pana cand.....fi'miu a cazut in 4 labe, adica in genunchi si palme. A inceput sa planga cum nu a facut-o niciodata, l-am luat, l-am dragalit pana s-a linistit si a adormit in bratele mele. Cand s-a trezit, am hotarat ca e timpul sa mergem acasa, el marait, fi'mea mofturoasa, am plecat intr-un final cu Rares in brate. Ajunsa acasa, l-am asezat pe canapea, l-am dezbracat si l-am lasat acolo ca sa coboare cand vrea el, dar....copilul meu nu cobora. Semn rau zic. Si asa a fost. Vazand ca e marait, l-am luat la pipait. Si de aici, incepe drama. La orice atingere pe picioruse, plangea in hohote, isi tragea efectiv picioarele si urla pana ramanea fara aer.
Normal ca m-am panicat putin. L-am luat in brate si l-am pus jos sa mearga....nici o sansa. Nu vroia sa mearga si plangea. L-am luat iar la control...vanatai nu, umflaturi nu, nimic care sa dea de banuit ceva...orice. L-am sunat disperata pe Stefan (care deja avea o garda grea) si m-a linistit putin si mi-a zis sa-i dau nurofen. Puiul s-a mai linistit, ne-am jucat, a ras, a mers in 4 labe si a adormit devreme. Neavand semne vizibile, ne-am gandit ca poate a prins frica de mers in picioare. Am cautat pe internet orice ma putea ajuta...n-am gasit nimic eficient.
Dimineata ne-am trezit devreme, la fel, nici un semn sau umflatura, dar el tot plangacios. A venit Stefan si am mers la medicul de familie care nu a avut cu ce sa ne ajute, doar sa ne trimita la urgenta. Am mers la Marie Curie si am avut noroc, n-am mai stat la cozi, ne-am dus cu directie la et 2 la ortopedie pediatrica unde ne-a vazut imediat un doctor care l-a pipait, l-a pus pe jos, copilul statea cu piciorul stang in sus, l-a mai controlat si gata: entorsa la glezna stanga.
Ce-i de facut la entorsa: nurofen de 3 ori pe zi si eventual, daca suporta, comprese cu apa rece. In rest nimic, nu trebuie copilul fortat sa faca pasi si isi va reveni in cateva zile. Doamne ajuta...
Acum trebuie sa recunosc ca am trecut prin niste momente cumplite in care imi treceau prin minte toate bazaconiile de diagnostice...am avut o noapte cu scenarii de groaza.
Si asa mi-am dat seama cat suntem de norocosi. Dar, mi-am dat seama si ca aceasta liniste si fericire se poate termina intr-o secunda, atunci cand copiii au o problema, mai ales de sanatate. Suntem prea vulnerabili.
Ma rog acum pentru toti copiii si parintii care au probleme mult mai grave, sa le dea Dumnezeu sanantate si putere. Si daca as putea, le-as da tuturor si putin noroc.


PS: Rares a inceput sa mearga dupa 7 zile, doar tinut sau daca se sprijinea de marginea canapelei, insa foarte repede a prins incredere si merge din nou singurel pe distante mici. Dupa 10 zile de cand a facut entorsa, este mult mai bine, dar inca nesigur, exact ca atunci cand abia invata sa mearga.